QFORTE | Evenimente si noutati
HOME / QFORTE
Seminar internațional privind acreditarea instituționala internațională, organizat de Universitatea din Leipzig (Germania), 29-30 martie 2022.
In perioada 29-30 martie 2022, membrii echipei de lucru din cadrul Universității de Stat “B. P. Hasdeu” au participat la Seminarul internațional privind acreditarea instituțională internațională, în format online, în cadrul proiectului QFORTE, finanțat de programul Erasmus+.
La evenimentul au participat peste 40 de persoane – reprezentanții ai instituțiilor de învățământ superior din țară și europene, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, Agenție Centrale de Evaluare și Acreditare (ZEvA) din Germania, precum și alți parteneri din proiect.
Scopul acestei activități a constat în familiarizarea participanților cu:
- Acreditare instituțională: cadrul legal, proceduri si metodologie;
- Experiență si bune practici in domeniul acreditarii instituționale internaționale;
Pentru mai multe informații, accesați pagina web a proiectului — https://qforte.usm.md/ro/