UPGRADE | Activități și Noutăți
HOME / UPGRADE
Activități și Noutăți
USC în vizită de studiu la Universitatea Tehnică din Deggendorf, Germania, în cadrul proiectului UPGRADE
Universitatea Tehnică din Deggendorf (THD), Germania a găzduit, în perioada 25-29 noiembrie 2024, vizita de studiu realizată de reprezentanții consorțiului proiectului UPGRADE – ,,Consolidarea monitorizării gradului de angajabilitate a absolvenților în Moldova”/“Enhancing Graduates’ Employability Tracking în Moldova”, din cadrul programului european Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană.
Vizita de studiu a fost realizată de către coordonatorii de proiect din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) și din instituțiile partenere ale proiectului UPGRADE: Universitatea de Stat din Moldova (USM), Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (UPSC), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB), Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (USC), Universitate de Stat din Comrat (KDU), Institutul European Pentru Inițiative Reforme și Educație „Aspire” (ASPIRE).
Delegația Universității de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul a fost reprezentată în această vizită de conf. univ. dr. Svetlana Bîrlea, coordonatorul instituțional al proiectului.
Evenimentul a fost dedicat dezvoltării capacităților naționale și instituționale privind angajabilitatea absolvenților, dezvoltarea instrumentelor pentru monitorizare a angajabilității studenților și absolvenților, precum și realizarea activităților și programelor de ghidare și orientare în carieră.
Pe parcursul vizitei, participanții au avut posibilitatea să viziteze diverse centre ale Universității Tehnice din Deggendorf, precum:
— Startup Campus, unde au fost prezentate serviciile centrului dedicate studenților și absolvenților pentru dezvoltarea afacerilor.
— Centrul bavarez de transformare a inovației (BITZ) Oberschneiding, unde s-au prezentat activitățile din cadrul centrului și facilitățile oferite de Programul “Silicon Valley”.
Prezentările captivante ale partenerilor din #THD au completat experiența vizitei de studiu, oferind o perspectivă valoroasă asupra modului de monitorizare a traseului de angajabilitate a absolvenților.
Această experiență a subliniat importanța unor metode și instrumente în monitorizarea angajabilității absolvenților.
© Drepturile de autor asupra fotografiilor apartin Universității Tehnice din Deggendorf (Technische Hochschule Deggendorf/ THD).
Detalii: https://upgrade-project.ase.md/
Activitate de informare în cadrul proiectului „UPGRADE — ÎMBUNĂTĂȚIREA URMĂRIRII ANGAJABILITĂȚII ABSOLVENȚILOR ÎN MOLDOVA”
Pe 10 decembrie 2024, la Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul a avut loc a doua activitate de informare în cadrul proiectului „UPGRADE — Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova” (Ref. No.: 101129166), finanțat de programul Erasmus+ CBHE al Uniunii Europene.
Activitatea a avut scop de informare a studenților privind obiectivele proiectului UPGRADE, precum și prezentarea instrumentelor și mecanismelor de orientare în carieră. La activitate au participat coordonatorul și membrii echipei de proiect: Svetlana Bîrlea, Irina Todos, Maxim Ilicciev și alte cadre didactice și studenți din cadrul universității. Activitatea a început cu un cuvânt de salut din partea coordonatorului proiectului, dr., conf. univ., Svetlana Bîrlea. Coordonatorul a subliniat că seminarul va oferi participanților ocazia de a învăța despre cele mai bune practici și instrumente ce pot fi aplicate pentru îmbunătățirea instrumentelor existente în domeniul calității educației, monitorizării angajabilității și adaptării absolvenților la cerințele pieței muncii.
Dr., lect. univ. Maxim Ilicciev, expert în cadrul proiectului a vorbit despre experiența acumulată de membrii echipei de proiect în cadrul vizitelor de studiu la universitățile partenere din Europa: Universitatea din Valencia (Spania) și Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (România), unde au studiat cele mai bune practici în domeniul monitorizării angajabilității absolvenților.
Dr., conf. univ., Irina Todos, în prezentarea „Instrumente și mecanisme de orientare în carieră” a atras atenția studenților din anul I asupra tendințelor actuale din sistemul de învățământ superior din țară, a prezentat dinamica studenților și absolvenților din țară, precum și dificultățile cu care se confruntă absolvenții la intrarea pe piața muncii.
De asemenea, a vorbit despre managementul timpului și performanța academică a studenților, familiarizarea cu noțiune de timp și formarea abilităților de gestionare corectă a timpului disponibil. S-a prezentat un Model orientativ al distribuirii timpului studenților, stilurile de management al timpului.
Studenții au fost antrenați într-o activitate practică, lucru în echipă pentru a și identifica propriul stil de gestiune a timpului. La finalul prezentării, dna Todos a prezentat soluții pentru reușita academică și gestionarea corectă a timpului în obținerea acesteia.
La încheierea activității, participanții au participat la o rundă de întrebări și răspunsuri, în urma cărora au subliniat importanța organizării a astfel de activități pentru studenții anului I, precum și utilitatea subiectelor abordate de către prezentatori privind instrumentele și mecanismele de orientare în carieră a studenților, performanța academică și managementul timpului studenților..
Prima parte a întâlnirii a fost dedicată realizărilor și rezultatelor obținute în primul an de implementare a proiectului. Managerul proiectului UPGRADE, dr. Rodica CRUDU, a prezentat partenerilor planul operațional al proiectului, acordând o atenție specială pachetelor de lucru legate de dezvoltarea instrumentelor, metodologiilor și cadrului legislativ la nivel național și instituțional referitor la urmărirea angajabilității absolvenților.
Partenerii proiectului au discutat despre publicația „Benchmark Report on Best Practices in Monitoring Higher Education Graduates’ Employability”, pregătită de P8-ASPIRE, și au stabilit termenele pentru desfășurarea sondajului privind urmărirea angajabilității absolvenților.
A doua parte a întâlnirii a fost condusă de coordonatorul de grant al proiectului UPGRADE, dr. Olesea SIRBU, și a fost dedicată managementului financiar al proiectului. Dr. Olesea SIRBU a prezentat cerințele pentru raportarea financiară, inclusiv termenele pentru depunerea rapoartelor, procesele de control al costurilor și procedurile de aprobat cheltuielile.
Managerul financiar al proiectului, d-na Anna MADAN, a prezentat instrucțiuni privind elaborarea rapoartelor și asigurarea transparenței în gestionarea bugetului proiectului, inclusiv recomandări detaliate pentru contabilizarea eficientă a cheltuielilor și respectarea tuturor standardelor și cerințelor financiare.
Diseminarea informației privind derularea proiectului UPGRADE și Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră, creat în cadrul proiectului ERASMUS + — 101129166 – “Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova” (UPGRADE), în cadrul Universității de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul
La data de 27 iunie 2024, în cadrul ședinței Senatului USC, au fost prezentate informații privind derularea proiectului ERASMUS + — 101129166 – “Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova” (UPGRADE), prezentate de dna Bîrlea Svetlana, coordonator instituțional al proiectului. Urmare a prezentării publice a obiectivelor și activităților desfășurate în cadrul proiectului și având în vedere cerințele proiectului de a difuza, publica şi disemina informaţii despre principalele activități ale proiectului, Senatul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a luat act de informația prezentată de dna Bîrlea și a menționat importanța participării USC în cadrul acestui proiect.
Dna Dr., conf. univ. Svetlana Bîrlea a vorbit senatorilor USC despre obiectivele proiectului, a menționat metodele și instrumentele utilizate de universitate pentru urmărirea traseelor de carieră ale absolvenților și despre problemele și rezultatele obținute în cadrul acestui proces, precum și căile de îmbunătățire a instrumentelor existente pentru creșterea calității educației și angajabilității studenților.
În scopul realizării obiectivelor proiectului, a fost realizat și prezentat Senatului USC spre aprobare Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră a USC. Dna Bîrlea, a menționat faptul că Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră — CCOC este creat în cadrul proiectului ERASMUS + — 101129166 – “Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova” (UPGRADE) și va fi o subdiviziune instituită în cadrul USC, întru realizarea misiunii și funcțiilor specifice ale USC, în conformitate cu cap. 3. Misiunea și obiectivele strategice ale USC (pct. 3.1., art. 6 (1) lit. e), art.7, lit. f), pct. 3.2., art.8, lit. j), k), 1), n), cap. 9 Structura organizatorică a USC (pct. 9.2, 9.2.3) din Carta Instituţiei Publice Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (2015) cu modificările ulterioare şi în corespundere cu prevederile compartimentelor Misiune, valori şi viziuni în dezvoltarea USC; Obiective şi acţiuni strategice din Planul de Dezvoltare Strategică Instituţională a Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul pentru perioada 2022-2027.
De asemenea, a vorbit despre misiunea, funcțiile de bază, atribuțiile și drepturile centrului de consiliere și orientare în carieră, direcțiile principale ale activității Centrului. A subliniat faptul că activitatea Centrului COC constă în dezvoltarea unui cadru adecvat promovării politicilor de sprijinire a studenților USC/elevilor din anii terminali de liceu/absolvenților USC prin asigurarea informării, consilierii și orientării lor în carieră și optimizarea procesului de integrare acestora pe piața muncii.
Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului CCOC intră în vigoare din data aprobării de către Senatul USC, 27 iunie 2024.
Vizita de studiu la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România realizată în cadrul proiectului UPGRADE
În perioada 27-31 mai 2024 s-a desfășurat a doua vizită de studiu la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Romania, organizată în cadrul proiectului #UPGRADE – Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova (Numărul proiectului: 101129166), co-finanțat de Uniunea Europeana din cadrul programului Erasmus.
A doua vizită de studiu a fost dedicată dezvoltării capacității umane privind urmărirea gradului de angajare al absolvenților, revizuirii instrumentelor de monitorizare a capacității de angajare a studenților și absolvenților, activităților și programelor de ghidare în carieră a Centrului de Informare, Consiliere si Orientare în cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, partener al proiectului UPGRADE.
Vizita de studiu a proiectului UPGRADE a fost dedicată dezvoltării capacității echipelor de lucru ale instituțiilor partenere din Moldova privind serviciile de consiliere psihologică, consiliere și orientare în carieră pentru studenți în cadrul CICOC UAB, studiile de monitorizare a inserției absolvenților pe piața muncii derulate de UAB prin Departamentul de analiză și gestiune previzională a solicitărilor pieței muncii.
În cadrul vizitei s-a efectuat o vizită de documentare la sediul companiei „Star Assembly” cu sediul în orașul Sebeș, partener de încredere al CICOC UAB, și s-a desfășurat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Alba (AJOFM – EURES).
Pentru mai multe detalii, va rog vizitati pagina web a proiectului: https://upgrade-project.ase.md/
Prima ședință a consorțiului cu prezența fizică în cadrul proiectului UPGRADE
Consorțiul proiectului ERASMUS+ UPGRADE – “Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova” (număr de referință: 101129166), cofinanţat de Uniunea Europeană, s-a întâlnit pentru prima reuniune a comitetului de conducere. Întâlnirea a fost organizată de coordonatorul de proiect și a avut loc în incinta ASEM pe 28-29 martie 2024.
La reuniunea consorțiului au participat membrii echipelor instituționale de management din partea instituțiilor partenere. Consorțiul a adoptat calendarul, a discutat despre structura organizatorică, rolurile și responsabilitățile partenerilor în cadrul proiectului, planul operațional, alocarea sarcinilor între parteneri.
USC a participat la primul atelier de lucru organizat în cadrul proiectului UPGRADE
Primul Atelier de lucru organizat în cadrul Proiectului UPGRADE a avut loc în data de 27-28 martie 2024, în incinta ASEM.
Atelier de lucru a fost deschis cu un discurs, de catre Olesea SIRBU, Coordonator de proiect, Prorector ASEM, urmată de discursul susținut de către oaspeții de onoare ai conferinței, precum Alexandru STRATAN, Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, Nadejda VELIȘCO, Secretar General al Ministerului Educației și Cercetării din Moldova.
Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” a fost reprezentată de coordonatorul de proiect — Svetlana Bîrlea și managerul financiar al proiectului — Svetlana Barblat.
Participanții la eveniment au participat la două sesiuni practice, dedicate urmăririi angajabilității absolvenților de învățământ superior din perspectivă națională și europeană.
Vizita de studiu la Universitatea din Valencia realizată în cadrul proiectului UPGRADE
În perioada 4–8 martie 2024, reprezentanți ai #USC au participat la vizita de studiu, desfășurată la Universitatea din Valencia, Spania, în cadrul proiectului UPGRADE – Enhancing Graduates’ Employability Tracking in Moldova, beneficiar al cărui proiect este și USC.
Scopul principal al acestei vizite a fost schimbul de bune practici a partenerilor UE către instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova privind angajabilitatea absolvenților în câmpul muncii, precum și analiza instrumentelor și tehnicilor de monitorizare a gradului de angajabilitate a studenților și absolvenților. Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a fost reprezentată de către: Svetlana Bîrlea — coordonator instituțional al proiectului; Maxim Ilicciev și Irina Todos — experți instituționali în cadrul proiectului UPGRADE.
Echipa #USC împreuna cu membrii proiectului (ASEM — coordonator național al proiectului, USM, UPSC, USARB, KDU, MEC, ONG Aspire, UAB) a participat la o serie de instruiri realizate în cadrul Universității din Valencia cu participarea diverșilor actori implicați în monitorizarea ratei de angajare a absolvenților, precum: Fundația ADEIT, Centrul instituțional de Angajabilitate ”UV Ocupacio”, Centrul regional de angajabilitate LABORA.
Vizita a fost dedicată dezvoltării capacității umane privind urmărirea gradului de angajare a absolvenților, revizuirii instrumentelor de monitorizare a capacității de angajare a studenților și absolvenților, activităților și programelor de ghidare în carieră realizate și va servi drept canal principal pentru transferul cunoștințelor și experienței partenerilor UE către autoritățile de învățământ superior din Republica Moldova și Instituțiile de învățământ superior în ceea ce privește monitorizarea nivelului de angajabilitate a absolvenților.
Pentru mai multe detalii, va rog vizitati pagina web a proiectului: https://upgrade-project.ase.md/