80 de aparate de tip defibrilator, din care 65 vor fi amplasate la Universitatea „Dunărea de Jos» din Galați și 15 la Universitatea de Stat din Cahul, au ajuns la Galați. Acest proiect este unic în România și scoate în evidență responsabilitatea celor două universități pentru membrii comunităților academice, pentru angajați și pentru studenți. Vor fi organizate și cursuri de prim ajutor și simulari ale unor situații de urgență pentru 600 de participanți.
Valoarea totală a proiectului este de 219.981,30 de euro, din care 197.131,30 de euro reprezintă Grantul din fonduri europene, iar 22.850,00 de euro cofinanțare din partea celor două universități.