PROIECTE | Universitatea de Stat "B.P.Hasdeu"

RESTART

HOME / RESTART

Erasmus+ Programme 2014-2020
KA2 – Cooperare pentru inovare și schimb de bune practici
Consolidarea capacităților în învățământul superior
Proiect nr. 585353-EPP-1-2017-1-RO-EPPKA2-CBHE-JP
Titlu: Reinforce entrepreneurial and digital skills of students and teachers to enhance the modernization of higher education in MOLDOVA
Durată: 15/10/2017 – 14/10/2020
Instituția coordonatoare:  Universitatea Politehnica din București,
Pagină webhttp://www.restart-eu.upb.ro/

 Universitatea POLITEHNICA din București, în calitate de coordonator, în parteneriat cu Universitatea “Angel Kanchev” din Ruse (Bulgaria), Universitatea Tehnică din Košice (Slovacia), Agenția Universitară Francofonă (Romania) și cinci universități din Republica Moldova (Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice Moldova, Universitatea Agrară de Stat Moldova, Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul) au demarat, începând cu luna noiembrie 2017, pe o perioada de 3 ani, proiectul “ReSTART” – Reinforce entrepreneurial and digital skills of students and teachers to enhance the modernization of higher education in MOLDOVA, cofinanțat de Comisia Europeana prin Programul Erasmus+ KA2 – Capacity Building in the Field of Higher Education.

Lansarea proiectului a avut loc în perioada 14-16 decembrie, 2017, la Universitatea Politehnica din București. Pe parcursul acestor zile, membrii parteneriatului, format din nouă instituții, au discutat subiecte cu referire la buna implementare a proiectului, managementul proiectului, diseminarea eficientă a rezultatelor, aspectele financiare, sustenabilitatea proiectului.

Proiectul se adresează universităților partenere din Republica Moldova și vizează modernizarea programei universitare în domeniul “Business & Administration” prin implementarea metodelor moderne de predare-învățare, a noilor abordări pedagogice și metodologice utilizând instrumentele TIC. Se propun mecanisme inovatoare de învățare digitală care să îmbogățească metodele de predare și să susțină învățarea personalizată în încercarea de a echipa masteranzii și cadrele didactice din universitățile partenere din Republica Moldova cu mix-ul corect de abilități antreprenoriale și digitale, prin implicarea activă a întreprinderilor locale, a asociațiilor profesionale, a societății civile și a entităților guvernamentale.

 Obiectivul general al proiectului ReSTART este de a extinde beneficiile și a spori impactul curriculumului antreprenorial asupra studenților și cadrelor științifico-didactice prin valorificarea experienței avansate în domeniu.

Grație proiectului european “ReSTART” – Reinforce entrepreneurial and digital skills of students and teachers to enhance the modernization of higher education in MOLDOVA,  în cadrul USC vor fi modernizate 6 cursuri a cîte 5 credite fiecare, de la programul de studii superioare de Master – Antreprenoriat și administrarea afacerilor,.